Cum mai circulă astăzi snoavele și poveștile cu Păcală? Ce a rămas din umorul satului și din felul în care oamenii obișnuiau să-și transmită, prin glumă, experiențele de viață?
Proiectul „Păcală în era digitală” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Asociația pentru Dezvoltare și Mediu – ADEMED caută răspunsuri la aceste întrebări printr-o serie de podcasturi care reunesc interviuri cu oameni ai locului și adaptări de teatru radiofonic.
Seria de interviuri „Pe urmele lui Păcală” documentează memoria colectivă a satului despre umorul popular și snoave, așa cum s-au păstrat ele folclor. Echipa ADEMED s-a deplasat în județele Gorj și Vâlcea, pentru a asculta poveștile localnicilor, ale educatorilor și ale celor care le-au primit și ei de la părinți și bunici.
Unul dintre episoade ne poartă la Câmpofeni, comuna Arcani, în județul Gorj, un sat cunoscut pentru veselia și spiritul său comunitar. Eugenia Bodnar, fostă educatoare și coordonatoare a materiei opționale despre folclor, rememorează, alături de profesoara Laurenția Coiculescu, spectacolele școlare, legendele, cântecele și glumele care i-au apropiat pe copii de tradițiile locului.
Un alt episod are loc în comunele Stoenești și Păușești Măglași din județul Vâlcea. Acesta își propune să documenteze amintirile și povestirile prezentului, mărturii ale umorului popular în snoave și povestiri hazlii.
În zonă s-au înregistrat scene ale filmului „Păcală”, între 1972 și 1974. Interviurile ADEMED surprind modul în care pelicula a rămas în memoria comunității și ne descriu cum personajul lui Păcală continuă să fie recunoscut și reinterpretat de localnici.
Seria de interviuri este completată de două episoade de teatru radiofonic, înregistrate în august 2026 după fragmente din volumul „Din isprăvile lui Păcală” de Petre Dulfu. Episoadele „Fluerul” și „Moștenirea”, acompaniate de chitară, readuc snoava într-o formă accesibilă publicului de astăzi.
Vă invităm să ascultați interviurile și piesele de teatru radiofonic:
Spotify: https://open.spotify.com/show/033R7tNljsrOXP8kfVV1df?si=20c2fe81d3bc4f1f
YouTube: https://youtube.com/playlist?list=PLDXEzozuvrLY&si=ewMg36Pz4J52dgs7
Prin podcasturi, poveștile satului ies din spațiul intim al amintirii și ajung la un public nou. Interviurile și teatrul radiofonic creează o punte între memoria comunităților și mijloacele contemporane de comunicare, demonstrând că umorul popular rămâne viu atunci când este ascultat, povestit și împărtășit.Mai multe informații despre proiect vor fi publicate pe pagina ADEMED și pe canalele noastre de comunicare:
Facebook ADEMED: https://www.facebook.com/ademedngo
Instagram ADEMED: https://www.instagram.com/ademed_ngo
Pagina proiectului: https://ademed.eu/pacala-in-era-digitala/
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.







